America de Sud – episodul V – Argentina

Acum cand lumea sarbatoreste Craciunul, mie imi fuge gandul spre taramuri mai calde din emisfera sudica. Pentru mine, plecarea de la inaltimile Perului si Boliviei trebuia sa reprezinte un balon de oxigen. La propriu. Topaiam de fericire pe aeroportul din La Paz cu gandul ca voi cobora la nivelul marii. Si am coborat. Am coborat si s-a incalzit si atmosfera. Locul hainelor groase a fost luat de tricouri si aerul, in sfarsit se putea respira. Buenos Aires pazea c-am sosit! Poate nici un oras vizitat in America de Sud nu m-a impresionat asa mult cum m-a impresionat capitala Argentinei. Si am sa va spun si de ce: Pentru ca e mare(cam 10 milioane de suflete in total), e civilizat, modern, atragator si te poti descurca usor in el datprita modului de asezare a strazilor. Am vizitat ca tot ce se putea vizita, am fost si la zoo, am fost la mormantul Evitei Peron, am mancat friptura argentiniana de vita…Mmmmm…te lingi pe degete si imi ploua si acum in gura cand ma gandesc. Si am vazut cel mai lat bulevard din lume: 10 benzi pe sens, plus vreo cateav benzi pietonale intre ele. Tot pe fiecare sens. Traversarea lui era o adevarat aventura a semafoarelor.

In primele doua zile la Buenos Aires m-am simtit extraordinar, atat fizic cat si emotional. In a treia zi insa, am avut o stare inexplicabila de rau, aveam ameteli, parca si ceva temperatura si tuseam urat de tot. Iar s-a intors gripa, zic? Inteleg, am baut rece, am cam exagerat cu recele dar totusi…Fug pana la farmacie, iau ceva pastile de tusit si incerc sa dau o tura prin oras. Dai daca poti! Dar nu prea puteam, ca eram parca alien, parca pluteam. Deci hai la sooomn. Bag somn, ma trezesc, la fel. Hai inapoi in oras,poate imi trece la aer curat! Nimic. Ok, am inteles. Repaos. Era ultima zi in orasul acesta frumos. Si eu boleam. Am mai apucat ceva vizita si m-am culcat. Ne trezem in zori sa plecam cu avionul catre Iguassu. Catre cascada adica. Cea mai mare cascada din America de Sud. Deci pe scurt: somn, trezire, la ora 6 autocar, drum spre aeroport. In teorie treaba simpla si banala. In practica…Pai in practica la aeroport era GREVA!!!! Era perioada de renegocieri salarii si angajatii companiei nationale de transport (de orice fel) au intrat in greva! Bun asa, zic! Si cu zboru’ lu nosotros, cum ramane? Pai cum sa ramana? Mai tarziu! Mai negociem cu ministru si mai vedem! Era un vacarm pe aeroport…Patru ore mai tarziu eram tot pe aeroport, sperand ca ne vom imbarca intr-o cursa de dupa-amiaza! Intr-un final, grupul abandoneaza asteptarea in aeroport si suntem dusi la hotelul unde statusem inainte. Dupa alte 6 ore de asteptare in hol, un autocar foarte modern, un double-decker in care incapeau vreo 40 persoane ne ia sa ne transporte la Iguassu, pentru ca greva nu inceteaza. Toate bune si frumoase dar pana la destinatie erau vreo 1400 km. Noroc ca mijlocul e transport mai sus mentionat avea loc de intins picioarele si se facea aproape pat. Si uite asa am parcurs noi un drum de apropape 20 ore, inspre nord. Dar, dupa 17 ore de mers, a trebuit sa facem o oprire fortata. Motivul? Greva intr-un sat! Alata greva??? Locuitorii au blocat drumul pentru ca nu aveau bani sa isi dea copii la scoala. Si dai negocieri sa ne lase sa trecem. Ei nu si nu. Ca nu e treab alor ca noi avem un avion de prins, ei nu au bani si nu ne lasa sa trecem. Am incercat sa le dam noi ceva bani dar au refuzat! In mintea noastra era deja panica. Ce ne facem? Deja nu mai prindeam nici avionul din partea braziliana a cascadei, catre Rio de Janeiro. Ca de cascada nici nu se mai punea problema sa o vizitam. Lipsa de timp! Cum rezolvam sa ajungem la avion? Ne-a ajutat politia, care ne-a escortat pe un alt drum, de pamant, nepavat, dar am evadat din greva. Deci, da! Argentia este tara unde in fiecare zi are loc cate o greva! Si noi am fost prinsi in doua asemenea greve. Nasol! Asta ca sa nu mai zic ca un tip de la noi din grup a trebuit sa fie internat in spital la Buenos Aires cu probleme respiratorii grave, ajungand la Terapie Intensiva. Si a ramas acolo! Nu a putut continua drumul cu noi. Dupa cateva zile a venit verdictul: GRIPA PORCINA!!! A stat omul vreo 2 saptamani la spital si am inteles, ulterior, ca s-a facut bine! A avut noroc. A fost la un pas de moarte!!! Doctorii nu ii mai prea dadeau sanse, pentru ca organismul nu mai primea oxigen. Dar s-a facut bine si asta este cel mai important! Iar pentru noi, restul, extrem de important a fost ca nu am uat boala de la el!

Intr-un final am ajuns la granita argentiniano-braziliana, grabindu-ne catre aeroport. Avionul mai avea putin si decola. Cascada a ramas in spate si noi eram plini de regrete! Asta-i viata! Poate alta data, ziceam noi!