Odata trecut granita in Brazilia, autocarul s-a indreptat catre micul aeroport al oraselui de langa cascada Iguassu. In sala de asteptare, suntem rugati de catre ghida sa asteptam putin. Ea pleaca cu ghidul local si se intoarce peste un sfert de ora. Sedinta! Si ne da vestea: Toata lumea isi ia bagajele, ne ducem la autocar pentru ca au schimbat rezervarile de la hotel si de avion, astfel incat sa dormim o noapte acolo la Iguassu si sa vedem casacda, iar avionul a fost mutat pentru a doua zi. Yupiiiiiii!!! Pana la urma, datorita insistentelor ghidei noastre din Romania, in fata agentiei braziliene, am reusit sa vizitam si cascada de la Iguassu. In ceea ce priveste zona in care ne aflam, treaba sta cam asa: Eram undeva in padurea tropicala, caldura de mori, umiditate 100%, la intretaierea granitelor a 3 tari: Brazilia, Argentina si Uruguay. Ajunsi la hotel, urmeaza odihna, in sfarsit vedeam si eu pat in fata ochilor.
Zborul de a doua zi era programat la ora 16 deci am avut timp suficient sa vizitam cascada, din partea Braziliana. Peisajul a fost magnific, captivant si incantator. A fost, alaturi de Machu Picchu, locul cel mai frumos din excursie. Toata zona era parc natural protejat, astfel incat am vazut tot felul de animalute, ganganii si zburatoare exotice, in mediul lor naturel.
V-as povesti mai multe despre cascada, dar cuvintele sunt de prisos. Mai bine las pozele sa vorbeasca:
Dupa ce ne-am incarcat de energie pozitiva la cascada, am fost transferati la aeroport, un fel de Baneasa, ca dimensiune si facilitati, de unde am zburat spre Rio de Janeiro. Atunci a fost prima data in viata mea cand am mers pe jos, pe pista, de la terminal la aeronava. Nu tu autobuz, nu tu mijloc de transport…E drept, avionu’ era f aproape, am mers doar vreo 50 metri perpedes, supravegheati indeaproape de angajatii aeroportului. Haios era numele companiei, cu iz fotbalistic: GOOOOL. Da, asa se numea compania aeriana de zbor.
Dupa alte 3 ore de zbor, aterizam in cel mai cosmopolit oras brazilian, in acelasi timp fiind si unul din simbolurile Americii de Sud: Rio de Janeiro. Sederea in acest oras urma sa fie mai scurta cu o zi decat in programul initial, din cauza noptii dormite la Iguassu, in loc de Rio.
Simbolurile binecunoscute ale orasului, Stadionul Maracana, Plaja Copacabana, Sambadromul, precum si statuia lui Isus Cristos de pe Corcovado atrag ca un magnet, milioane de turisti din intreaga lume.
In turul de a doua zi, in fata ochilor mi s-a asternut un oras cenusiu, anost, pustiu, fata nimic din efervescenta mult trambitata a brazilienilor. Am vizitat in schimb, Maracana, cel mai mare stadion din lume. Stadion de legenda, stadion emblema al fotbalului brazilian si poate mai mult. Rio tocmai a primit organizarea Jocurilor Olimpice din anul 2016, intreceri sportive care se vor desfasura in mare parte pe Maracana. Ar mai trebui modernizat putinstadionul sa fie la nivelul marilor arene europene, dar mai este timp suficient.
Farmecul orasului a reinviat in fata ochilor mei atunci cand am urcat pe Sugar Loaf, un munte cu o priveliste panoramica asupra orasului, de-a dreptul si de-a stangul fantastica… pozele spun totul.
Hotelul nostru era situat in zona Copacabana. Zona de mare interes a orasului, foarte circulata si foarte frecventata de turisti. Care turisti? Ca io, in afara de ziua de duminica in care tuciurii copii brazilieni au invadat zona, in special la furat, ziua de luni a golit zona. Cartierul in sine e un cartier de pensionari. La propriu! Cartierul si plaja Copacabana este un cartier in care traiesc persoanele iesite la pensie. Luni la pranz, de exemplu erau vreo cateva persoane pe imensa plaja Copacabana si vreo cativa pensionari facand jogging. Ma intrebam: unde e freamatul? Unde sunt cei ce joaca fotbal pe plaja, visand sa fie descoperiti de vreun impresar jmecher?…visand un transfer la un mare club din Europa.
Pe strazi duhnea un miros intepator, iar sentimentul general era cel de insecuritate (ghida noastra a fost talharita seara la ora 8 in mijlocul strazii)…Aaaa, ca sa nu mai zic ca orice cumparai era „la pret de cocaina”, vorba unui prieten de-al meu. Mancarea, suvenirurile si orice in general, in Brazilia, ziceai ca sunt suflate cu aur.
Imaginea de oras sarac si de tara in curs de civilizare te insoteste peste tot in Rio. Ca un exemplu: Ni s-a aratat de pe o pasarela, curtea scolii de fotbal de unde a pornit Ronaldo. Era o mocirlaaaaaa acoloooo…
In drum spre aeroport, am avut „onoarea” sa trecem pe langa cel mai rau famat cartier al orasului. Acolo treaba e cam asa: Nimeni nu discuta cu nimeni despre provenienta banilor. Daca intrebi, te trezesti cu un glont in scafarlie. Ocupatia fiecaruia e strict secreta. Cand clanuri rivale se cearta, se impusca intre ei. Cica se aud des focuri dea rma in carier, cateodata cand treaba devine mai cotoibila, se inchide si autostrada pe care am trecut noi. Cand s-a intamplat ultima oara acest lucru: cu 2 saptamani inainte de vizita grupului nostru. Unde e politia? In alta parte! Acolo nu se baga! Nu are nimeni curajul!
Imi pare bine ca am vazut acest oras la urma, sa ma pot bucura de faptul ca ma intorc in Bucurestiul meu cenisiu dar care, pe mine cel putin ma face sa ma simt in siguranta.
Mi-a placut America de Sud, mi-am dorit sa o vad, am vazut-o…E departe, e interesanta, dar in aceste 4 tari pe care le-am vizitat nu cred ca o sa ma mai intorc. Poate in altele…cu sotia si copii (cand vor aparea)
Ma bucuram pe aeroport la Rio ca ma intorc acasa la logodnica mea, de care imi era foarte dor, ma intorc…ACASA!
